Contract de renta viagera

Acte necesare:

  • acte de identitate părţi;
  • acte de proprietate asupra imobilului ce face obiectul tranzacţiei (după caz: contract vânzare-cumpărare, contract de donaţie, proces-verbal de predare-primire, act vânzare-cumpărare autentificat, sentinţă/decizie civilă definitivă şi irevocabilă, titlu de proprietate, certificat de moştenitor etc.);
  • certificat fiscal pe numele proprietarului, eliberat de Administraţia Financiară competentă, din care să rezulte că proprietarul este la zi cu plăţile către Stat. Administraţia Financiară competentă este cea la care se plăteşte impozitul anual pentru imobilul respectiv. Certificatul fiscal este valabil numai până la sfârşitul lunii în curs. În situaţia înstrăinării dreptului de proprietate asupra unui bun aflat în coproprietate, organul fiscal emite certificate de atestare fiscală fiecărui proprietar, proporţional cu cota-parte de proprietate indiviză a acestuia, astfel încât la înstrăinarea întregului bun aflat în coproprietate se impune să se solicite tuturor coproprietarilor certificate de atestare fiscală, pentru cota deţinută de fiecare dintre ei;
  • documentaţia cadastrală a bunului imobil (fişa bunului imobil şi planul de amplasament, respectiv planul releveu), întocmită de un expert cadastral autorizat;
  • incheierea de intabulare a dreptului de proprietate;
  • în cazul apartamentelor, adeverinţa eliberată de asociaţia de proprietari sau locatari care sa arate că proprietarul este la zi cu datoriile faţă de aceasta (întreţinere, cheltuieli, reparaţii, cheltuieli comune etc.);
  • ultima factura si chitanta de la utilitati (ENEL, GDF SUEZ)

 

Prin contractul de rentă viageră, o persoană (numită "credirentier") înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani în schimbul unei prestaţii periodice în bani care urmează să-i fie plătită până la decesul său de o altă persoană (numită "debirentier" - debitorul rentei)

Ultimele articole adaugate

ACCEPTAREA MOSTENIRII

Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine. Creditorii succesibilului pot accepta moştenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanţei lor.  Accepta...

Adaugat la 23.01.2015 mai multe detalii

Transmisiunea Mostenirii

            Persoana chemata la moştenire în baza legii sau a voinţei defunctului poate accepta moştenirea sau poate sa renunţe la ea. Prin notiunea de succesib...

Adaugat la 22.01.2015 mai multe detalii

Locatia noastra pe harta

Contactati-ne chiar acum la 0744 751 752 021 311 11 16 contact@notarene.ro